Mai poţi, suflete?!

pink

              Dragă suflete, de unde ai atâta putere? De unde atâta putere de a ierta şi a zâmbi în continuare, când ştii bine câte lacrimi ai avea de vărsat? De unde mai ai speranţă? De unde îţi aduni încă forţa şi îndrăzneala de a visa? De unde? Mă uimeşti…
             
            Draga mea, ce-aş putea face? Încotro m-aş putea duce? Nu-mi pot pune niciun voal pe ce mă frământă, nu pot bate din palme pentru ca lucrurile să capete un sens mai bun. Însă vezi tu, nici dacă aş ceda nu aş rezolva nimic. Aşa că merg înainte. Aşa cum pot. Uneori mă împiedic, dar mă scutur repede de praf şi continui, alteori greşesc drumul, dar mă întorc şi o iau de la capăt, însă pe un alt traseu. Nu-mi permit să plâng acum. Nu e timp de lacrimi, căci dacă aş începe, nu ştiu când aş mai termina. Nu a venit acea zi. Lacrimile trebuie să mai aştepte!
GEORGIANA R.
!! Respectă-te pe tine şi respectă-mă pe mine! Nu copia! Scrie autorul!
poza: weheartit.com

Obositor până peste cap!

woman in hat with cigarette

Mă obosesc oamenii care pun totul sub lupă. Mă obosesc oamenii care despică firul în patru doar, doar or găsi ei ceva nelalocul lui.
Mă oboseşte negativismul lor şi modul în care pun mereu răul pe primul loc. Mă obosesc reproşurile aiurea, rostite în special pentru a avea ceva de spus şi pentru a vedea că unii chiar găsesc nod în papură la orice.
Mă oboseşte lipsa de diplomaţie a unora. Mă obosesc cuvintele urâte spuse fără pic de discernământ şi jenă.
Mă oboseşte lipsa de interes a unora. Mă oboseşte modul în care tratează anumite lucruri care pentru unii chiar contează.
Mă obosesc aceia care spulberă visuri, aceia care stresează pe ceilalţi cu tot felul de descurajări şi îi fac să renunţe la a lupta pentru ceea ce-şi doresc. Mă obosesc oamenii care pretind că te cunosc sau că te-ai schimbat, când ei habar nu au ce fel de om eşti. Mă obosesc cei care cred că ştiu totul…despre orice şi despre oricine. Mă obosesc cei care se cred superiori doar pentru că ei au mai mult. Mă obosesc oamenii care pe de o parte par prieteni, iar pe de alta, dau dovadă de cu totul altceva.
Mă obosesc cei care stau cu sprânceana ridicată, gata mereu să mai critice câte ceva.
Mă oboseşte minciuna, îndoiala, neîncrederea, negativismul, cearta, ura, pateticul, dorinţa de etalare, aroganţa şi nesimţirea.
Mă oboseşte urâtul!
GEORGIANA R.
! Respectă-te pe tine şi respectă-mă pe mine! Nu copia! Scrie autporul!

Tu ≠ Lumea!

1366x768_www.fundaluri.ro_21038

Nu asculta de oameni. Sau dacă vrei s-o faci, ascultă de cei care merită. Nu de toţi cei care se cred atotştiutori. Am mai spus cândva că oamenii vor vorbi multe, fie cu tine, fie despre tine. Însă tu trebuie să-ţi trăieşti viaţa în continuare aşa cum ştii tu, cu greşelile tale, cu bucuriile tale, cu momentele tale bune şi mai puţin bune, cu toate ale tale… Trăieşte aşa cum vrei tu, nu aşa cum îţi spun ceilalţi s-o faci, trăieşte aşa cum ţi-e ţie bine. Şi nu apleca urechea la vorbele lor, pentru că făcând asta nu vei ajunge la un rezultat bun. Lumea nu trăieşte cu tine. Lumea nu ştie ce e în sufletul tău. Lumea doar vorbeşte. Fără să aibă habar de nimic. De câte ori ţi-a şters această lume lacrimile? De câte ori a venit lumea la tine să te întrebe dacă eşti bine? De câte ori ţi-a spus lumea o vorbă bună? De câte ori te-a ajutat? De câte ori te-a îmbrăţişat lumea? Şi de câte ori ţi-a spus te iubesc?

Dar…ia zi… De câte ori te-a făcut să suferi prin toate aberaţiile pe care le-a scos pe gură? De câte ori te-a făcut să te simţi neputincios? De câte ori ai mers pe stradă cu privirea în pământ şi cu neîncrederea făcută praf din cauza lumii? De câte ori ai spus că renunţi tocmai pentru că lumea ţi-a spus că nu vei reuşi? De câte ori părerea ei a contat mai mult decât părerea din sufletul tău? De câte ori privirile ei te-au făcut să te simţi prost? De câte ori ţi-a fost teamă să ieşi în lume gândindu-te că vei fi judecat de ceilalţi? De câte ori nu ai făcut ceva pentru că ţi-a fost frică de ce va spune lumea? De câte ori ţi-ai abandonat visurile din cauza ei? De câte ori o lume care nu te cunoaşte, care doar vorbeşte, care habar nu are ce fel de om eşti şi care nu are nici cea mai mică intenţie să afle, a fost mai importantă decât tine? Şi de câte ori te-ai întrebat tu dacă merită? Dacă merită să te laşi călcat în picioare de cineva pentru care până la urmă nu reprezinţi nimic, de cineva care e doar curios să afle şi atât, iar după să ducă vestea mai departe, fie că e corectă sau nu? Merită oare să te consumi pentru vorbe aruncate-n vânt? Merită oare lumea atenţia şi timpul tău?
Nu mai bine îţi trăieşti tu viaţa frumos, fără să te mai gândeşti la nimeni altcineva dintre cei care-ţi fac rău? Nu mai bine faci ce simţi tu şi laşi restul lumii în spate?
O viaţă ai, trăieşte-o după placul tău, nu după placul lumii!

GEORGIANA R.
!! Respectă-mă pe mine şi respectă-te pe tine! Nu copia! Scrie autorul!

poza: fundaluri.ro

 

Unii aleg sufletul, alţii aleg trupul

1366x768_www.walls.ro_19705

Sunt oameni care apreciază pe cei din jurul lor după suflet şi oameni care îi „apreciază” după înfăţişare. Îi vei întâlni pe toţi. Şi bineînţeles că-i vei păstra doar pe cei care (te) merită.
De câte ori nu ai plâns după cei din a doua categorie? Să nu o mai faci! De câte ori nu ţi-au furat ei încrederea în tine, şi aşa puţină? De câte ori nu te-au făcut să te simţi mică, neimportantă şi neiubiă? De câte ori au adus ei ceva frumos în viaţa ta? În afară de lacrimi, neîncredere şi suspine?
De multe ori oamenii pun etichete în funcţie de ce văd cu ochii, nu în funcţie de ce ar putea vedea cu inima. Şi de multe ori sufletul e prea puţin băgat în seamă, tocmai pentru că ambalajul e la vedere, iar el stă undeva pitit aşteptând să fie descoperit.
Să nu-i urăşti şi să nu-i judeci pe cei care nu rămân lângă tine din cauză că nu arăţi aşa cum şi-ar dori ei. Tu arăţi cum şi-a dorit Dumnezeu, şi îmi piermit să spun că El nu dă greş.
Lasă-i să plece în căutarea perfecţiunii, se vor pierde pe drum. Şi îşi vor da seama peste un timp că acea frumuseţe ideală şi pastificată la care au visat nu există, iar ce cred ei că există e de fapt trecătoare.
Oamenii care pun preţ pe haine, pe exterior, pe lucruri ieftine, oamenii care resping un om pentru că nu e scos din cutie, oamenii care jignesc şi se cred superiori, oamenii care dau la o parte sufletul şi aleg ambalajul, nu trebuie regretaţi. Eventual compătimiţi. Pentru că ce pot face ei cu un ambalaj expirat în defavoarea unui suflet care să le aducă bucurie, care să-i sprijine, care să le dea o îmbrăţişare şi care să le spună o vorbă bună? Cu ce poate fi mai bun ambalajul în momentele în care obrajii-ţi sunt şiroaie de lacrimi?
Atunci când vrei cu adevărat să cunoşti un om, închide ochii şi priveşte-i sufletul. Iar dacă ştii că nu poţi face asta, atunci pleacă, nu răni, nu fura visuri şi nu spulbera speranţe.
Pentru că mai devreme sau mai târziu cel pe care l-ai făcut să sufere, se va ridica şi va primi ceea ce merită, un suflet blând şi bun, asemenea lui. Pe când tu, tu vei primi un alt ambalaj rece şi gol care pe moment te va face fericit, dar care odată cu trecerea timpului nu-ţi va mai folosi la nimic şi te va lăsa pustiu, pe dinăuntru mai ales.
Iar tu, dragul meu om, cel care te desconsideri şi ţi-e teamă de noi începuturi, tu, cel care crezi că nu eşti suficient de bun pentru gusturile altora, crede-mă că eşti foarte bogat! Pentru că tu ai un suflet! Alţii… au doar nişte trupuri.
Aşa că mergi înainte cu fruntea sus! Sufletele frumoase te aşteaptă!
GEORGIANA R.
!! Respectă-te pe tine şi respectă-mă pe mine! Nu copia! Scrie autorul!
poza: fundaluri.ro

Oamenii nu aşteaptă momentul potrivit

wait

De câte ori nu ai aşteptat momentul potrivit pentru a face sau a spune ceva? De câte ori nu te-ai oprit şi ţi-ai spus „Nu acum!”?
De câte ori ai tăcut şi ai suferit în tine? De câte ori ţi-ai ratat şansa la a-ţi duce visurile până la capăt? De câte ori ai amânat pe mai târziu, pe mâine, pe săptămâna viitoare? De câte ori ţi-ai înghiţit suspinele şi de câte ori ţi-ai acoperit ochii să nu se vadă că ai plâns?
De câte ori ai spus <<Sunt bine>> minţind cu voce tare? De câte ori ai făcut toate acestea crezând că nu e momentul pentru a vorbi sau pentru a face ceva? De câte ori te-ai lăsat pradă momentului potrivit?
Şi de câte ori ceilalţi au venit spre tine şi au spus sau au făcut ce au vrut? De câte ori au aşteptat ei momentul potrivit? De câte ori s-au gândit ei la tine cum te-ai gândit tu la ei?
Oamenii nu aşteaptă momentul potrivit. Oamenii apar, îţi trântesc câte o veste şi pleacă fără a se mai uita înapoi şi fără a le păsa că te-au lăsat zâmbind sau cu lacrimi pe obraz.
Tu de ce l-ai mai aştepta? Tu de ce ai mai suferi când ai putea acţiona acum?
Până la urmă, dacă te gândeşti bine, ce e de fapt acest moment potrivit? Tot noi l-am creat, şi în fond e doar o expresie… Nu ştiu dacă chiar există acest moment, ştiu că noi suntem cei care hotărâm dacă facem şi dacă spunem sau nu aumite lucruri.
Nu momentul potrivit ne alege pe noi, noi suntem cei care decidem dacă e albă sau neagră. Noi suntem cei care decidem dacă mergem mai departe sau dacă batem pasul pe loc.

GEORGIANA R.

Poza: internet

Un suflet obosit

1366x768_www.walls.ro_21457

Îmi simt sufletul obosit. Neliniştit. Tulburat. Temător. Din nou a strâns prea multe şi parcă a devenit mai fragil. Speranţa i se pare că se îndepărtează, grijile se amplifică… Faptul că vede în jur feţe îngrijorate îl apasă şi pe el. Faptul că aude cuvinte grele şi vede gesturi nelalocul lor îl face să se simtă mic. Poate că nu e, dar aşa se simte acum. Un biet suflet într-o lume care nu-l înţelege, care nu-i vede durerea şi apăsarea.
Mi-aş dori să-l ajut, dar ceva-mi lipseşte, nu mă simt în stare să-i redau pofta de viaţă cu care era obişnuit. Nu mă simt în stare să-l ridic şi să-l pun pe picioare. Un suflet obosit e asemenea plumbului, atârnă atât e greu!
Iar oamenii care au un astfel de suflet îşi pierd din strălucire, se ofilesc… Se frământă şi îşi pun tot felul de întrebări la care nu le răspunde nimeni.
Şi stau şi mă întreb de ce nu putem sau mai degrabă de ce nu vrem să fim mai buni unii cu alţii şi să nu ne mai încărcăm atât de mult negativ.
De ce nu dăm dovadă de mai multă înţelegere, de ce suntem categorici şi nu mai ascultăm motive…
De ce nu ne mai oprim din goana noastră din fiecare zi să ne mai privim unii pe alţii. Şi nu la chip, ci la suflet. Sunt atâţia oameni de la care avem ce învăţa, sunt atâtea poveşti pe care le-am putea descoperi, sunt atâtea prietenii pe care le-am putea lega!
Dar noi preferăm să ne vedem de drum şi atât, fără a mai privi în dreapta şi-n stânga, fără a oferi un zâmbet sau o privire caldă.
Nu mai avem răbdare unii cu alţii şi în tot acest haos ajungem să rostim cuvinte grele, iar cuvintele dragii mei nu se iau niciodată înapoi. Rămân acolo, ca un ecou căruia nu-i piere intensitatea.
Plecăm când ni se cere să rămânem şi rămânem când trebuie să plecăm… Alungăm oameni de lângă noi pe motive copilăreşti, punem preţ pe orice altceva, mai puţin pe ceea ce contează. Judecăm de parcă am avea vreun drept, ignorăm lucrurile frumoase şi invidiem pe alţii că au mai mult. Uităm cu desăvârşire de sensul cuvintelor bunătate, înţelegere şi iubire.
Cu alte cuvinte, ne facem rău cu mâna noastră. Pentru că atunci când ne ocupăm mintea cu griji, probleme răutăţi, atunci când pierdem din vedere orice urmă de pozitiv, sufletul cedează. Oboseşte. Ei, şi acum să trăim cu un suflet obosit!
Ştiţi cât de greu e? Sufletul are nevoie de frumos, de pace, de linişte, de încredere. Iar atunci când e atins din toate părţile de lucruri negative, se îmbolnăveşte!
Vindecarea? Depinde doar de noi, de cum alegem să trăim.

GEORGIANA R.

!! Respectă-te pe tine şi respectă-mă pe mine! Nu copia! Scrie autorul!!

 

Un străin…

531x652_744_Настя_mask_girl_female_woman_portrait_photo_photography_digital_art

Un străin va şti întotdeauna cum arată trupul tău, dar nu va şti niciodată cum arată sufletul tău.
Un străin nu va şti niciodată câte lacrimi ai vărsat de-a lungul vieţii sau prin câte obstacole ai trecut, cu atât mai puţin cum ai trecut prin ele…
Un străin nu va şti niciodată de câte ori te-ai trezit noaptea brusc, având poate lacrimi în ochi şi cu inima bătând puternic în piept.
Un străin nu va şti niciodată de câte ori ai avut nevoie de un om alături care să te asculte, care să te încurajeze, care să îţi aducă bucurie şi alinare în suflet.
Un străin nu va şti niciodată cu câte ocazii ai ieşit în lume zâmbind deşi tu aveai lacrimile în barbă…
Un străin nu va şti niciodată de câte ori te-ai sacrificat ca să fie bine. Veşnicul „ca să fie bine”!
Un străin nu va şti niciodată dezamăgirile tale, nu îţi va cunoaşte temerile, dorinţele, visurile, nu va şti ce te face fericită şi ce te întristează.
Un străin nu va şti niciodată câtă nevoie de pozitiv ai tu.
Un străin nu va şti niciodată cât poţi iubi, cât poţi ierta, câtă bunătate poţi oferi.
Un străin nu va şti niciodată că tu ai probleme cu sănătatea, cu banii, cu familia…
Un străin nu va şti niciodată că tu eşti cu moralul la pământ şi că nu îţi arde de glume, oricât de bine ai încerca să pari.
Un străin nu va şti niciodată povestea din spatele acelui <<sunt bine>> pe care îl tot scoţi la vedere.
Un străin nu va şti niciodată cum eşti tu ca om.
Tu… câţi „străini” cunoşti?

GEORGIANA R.

Poza